Patru fotbaliști de la Rapid, în echipa ideală a jucătorilor străini din turul Ligii I!** Vezi cel mai bun „11”!

Patru fotbaliști de la Rapid, în echipa ideală a jucătorilor străini din turul Ligii I!** Vezi cel mai bun
  • Publicat:
  • Actualizat:

În prima parte a ediției 2010-2011 a Ligii I au jucat 145 de
fotbaliști străini, provenind din 48 de țări. ProSport a alcătuit
un „11” ideal al acestora.

Blamați sau ridicați în slăvi, în funcție de cum au jucat sau de
interesele de moment ale șefilor de club, jucătorii străini din
Liga I au dat uneori culoare, alteori valoare Ligii I. „Unii sunt
parașutați în România”, „Doar 20 dintre ei au valoare”, au fost
sentințele date în timp de Dumitru Dragomir, respectiv Mircea
Sandu. Cluburile din Liga I par a fi împrumutat ceva din exigența
celor doi capi ai fotbalului românesc și au devenit mai selective.
Așa se poate explica faptul că în ediția actuală de campionat a
scăzut semnificativ numărul de jucători străini. Dacă în urmă cu
doi ani au fost înregistrați 194 de fotbaliști străini pe prima
scenă a fotbalului nostru, acum, în prima parte a sezonului, au
existat „doar” 145. Mai puțini și, poate, mai buni.

Akaki, peste Cadu și Geraldo

Dintre cei 145 de stăini, câțiva au ieșit în evidență, iar ProSport
a alcătuit un „11” ideal al acestora, pe baza stelelor acordate în
ziar. În general, topul este lipsit de surprize prea mari. Ar putea
surprinde doar faptul că Akaki Hubutia, de la Gaz Metan, le-a luat
fața unor nume mai sonore, precum Cadu (CFR Cluj) sau Geraldo
(Steaua). Explicația este însă simplă și e susținută de locul
(cinci) ocupat de Gaz Metan în Liga I.

Viglianti: „N-am venit ca o vedetă din
Argentina”

Situat pe locul trei în clasamentul general și lider pe postul său,
argentianianul Viglianti (Oțelul) spune că se bucură cel mai mult
de faptul că și-a putut ajuta echipa să fie lider la finele
turului. „Am venit în România ca să muncesc, nu neapărat să arăt că
sunt o vedetă din Argentina. Important este să contribui la
valoarea echipei”, spune jucătorului lui Dorinel Munteanu. În ce
privește cel mai greu adversar din turul campionatului,
sud-americanul punctează: „Cel mai dificil meci a fost cel cu CFR.
Nu pot să nominalizez doar un jucător, toți au fost periculoși.
Dacă m-aș raporta doar la mine, atunci nu-l pot uita pe Helder, de
la Timișoara, care m-a lovit și m-a scos din circuit ultimele
meciuri de anul trecut”.


20 de străini
au folosit CFR Cluj și FC Vaslui în turul acestui sezon,
fiind din acest punct de vedere lideri între cluburile din Liga
I

29 de brazilieni joacă în Liga I
în acest sezon. „Urmașii lui Pele” sunt cei mai numeroși în topul
națiunilor


Numărul de jucători
străini Liga I

2007-08: 163
2008-09: 194
2009-10: 192
2010-11: 145


Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×